Loading...

vineri, 12 februarie 2010

Raspuns la comentariul facut de Lumi la postarea precedenta

Iata si raspunsul.




Mentalitatile nu poti sa le schimbi rapid, ca pe ciorapi ;)). Ele se formeaza in timp si in anumite conditii istorice. Asa cum am aratat si in postare, starea noastra, cand am iesit din comunism, era aceea de salariati. Erau putine exceptii - oameni care sa aiba mai multi bani decat majoritatea, ca avere, in sensul occidental al cuvantului, nu avea nimeni. Covarsitoarea majoritate a populatiei era, din punctul acesta de vedere, saraca. Cu atat mai mult cu cat iesisem din comunism cu o situatie economica, financiara proasta. Dar, ceea ce este important, nimeni - vorbesc de oameni - nu era proprietar al mijloacelor de productie. O societate capitalista se bazeaza pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie. Deci trebuie sa existe persoane identificabile la modul concret - cum am zis si in postare - care sa detina aceste mijloace de productie, ceea ce la noi nu era. Anton Pann avea o vorba: " Daca ai in mana banul, el iti face in cap planul". Are dreptate. De ce? Deoarece, pentru ca sa te poti numi capitalist, trebuie sa detii in proprietate aceste mijloace de productie. Spre exemplu: daca esti proprietarul unei fabrici atunci poti sa te numesti capitalist in adevaratul sens la cuvantului. Dar pentru asta trebuie sa dispui de capital consistent, de multi bani. Atunci si mentalitatea se schimba. Partea proasta a fost ca marea majoritate a populatiei a saracit si mai mult in anii ce au urmat dupa 1989. In asemenea conditii mentalitatea nu prea are cum sa se schimbe, cand ai resurse mai putine decat aveai pe vremea comunismului. Si acum suntem cu mult sub nivelul economic din 1989 - cam cu 50 % mai putin, din cate am inteles. Deci nu e vorba de teama de a trai, cred eu, ci de o stare economica proasta in care ne gasim, care nu-ti da posibilitatea sa te misti - economic vorbind - cum ai vrea. La noi nu s-au dezvoltat capacitati de productie private mari, importante. Gandeste-te ce firme mari, performante sunt in Occident, SUA, Japonia... Unde intalnesti la noi asa ceva? La noi s-au dezvoltat grupuri de interese in jurul partidelor mari. Dar nu se poate spune ca asistam la o dezvoltare economica a tarii. PIB-ul nostru confirma acest lucru. S-a mers pe o politica economica bazata pe consum, lucru care a generat acumularea de datorii imense, deci nu de profit, excedent. Iata si una din cauzele pentru care nu se poate reconstrui rapid mentalitatea poporului. As mai zice ca una este sa te debarasezi rapid de trecut (daca poti!) si alta este sa-l analizezi. Depinde si ce intelegi prin "a te debarasa rapid de trecut". Eu nu am dat judecati de valoare despre trecut (daca a fost bun, daca a fost rau..) eu am zis ca trebuie studiat, reflectat asupra lui. Ceea ce si incerc sa fac. Trecutul trebuie, dupa parerea mea, reflectat cu obiectivitate, ca si prezentul de altfel. Sunt oameni care spun ca "a fost rau", altii care spun ca "a fost bine". Adevarul este ca au fost si bune si rele. Bine, eu am numit, la tine pe blog, trecutul recent, "contemporan" si perioada de dinainte de 1989. Tu poate ca esti mai tanara.. :). Faptul ca nu s-a reusit la noi nu tine numai de PSD. A mai fost si CDR. Desi exista bunavointa, totusi a esuat. Eu nu cred ca poporul e chiar asa legat de trecut. Gandeste-te ca atunci cand a castigat CDR, poporul a demonstrat o vointa extraordinara de schimbare. Si asta dupa 6 ani cu FSN-PDSR ! Apoi gandeste-te la victoria lui Traian Basescu de la recentele alegeri - a doua consecutiva! Aceste lucruri spun multe despre starea de spirit a poporului: nu suntem un popor care sa ne legam tot timpul de trecut, nu avem nostalgii care sa ne faca prizonierii trecutului, vrem schimbare, avem vointa politica necesara pentru aceasta, nu suntem un popor de "talibani", un popor inchistat intr-o anumita ideologie - fata de care sa avem o atitudine resemnata, pasiva, supusa - dimpotriva! Eu vorbesc in general, bineinteles. Eu cred ca suntem un popor foarte deschis, dornic sa experimenteze noul. As spune chiar mai mult: suntem o tara care din vremuri vechi a apartinut sferei de influenta culturala a Vestului. Sigur, ai sa zici ca sunt prea optimist. Dar as vrea sa-ti amintesc de relatiile foarte bune pe care Romania le avea cu SUA, Franta, Marea Britanie inca de pe vremea comunismului - vizitele facute aici de presedintele SUA Richard Nixon, de presedintele Frantei Charles De Gaulle, am sa-ti amintesc de faptul ca Uzinele Dacia au fost construite in colaborare cu Uzinele Renault din Franta, pe vrema comunismului, si sunt numai cateva exemple. Relatiile cu URSS, pe vremea comunismului, subliniez asta, nu erau chiar bune si, cateodata, au fost dezacorduri majore cu ei. Iti amintesc numai de condamnarea agresiunii armate a URSS fata de Cehoslovacia, din 1968. Care tara din Tratatul de la Varsovia a mai facut asa ceva, in afara de Romania? Pai nimeni... (Yugoslavia nu era in Tratatul de la Varsovia, desi era o tara comunista). Nu mai vorbesc de sec al XIX-lea cand "ai nostri tineri la Paris invata" si de jumatatea secolului XX. In prima jumatate a secolului XX limba care se folosea in diplomatie, la noi, era limba franceza si, ca diplomat, trebuia s-o stii la perfectie. Si eu cred ca Parisul e capiatala Frantei, tara care se afla in vestul Europei ;)). Avem, deci, si lucruri cu care ne putem mandrii in trecutul nostru si care demonstreaza deschiderea deosebita a poporului nostru catre valorile civiliatiei Occidentale. Eu nu as manifesta pesimism din punctul asta de vedere.

Ceea ce as mai vrea sa adaug este ca realizarile pe care le-a avut tara noastra pe vremea comunismului s-au facut prin munca poporului roman, in unele cazuri si prin parteneriate cu alte state. Este adevarat ca la asta a contribuit si un climat economic stabil, precum si lipsa hotiei.

Vezi, vobeai de debarasarea de trecut... Insa nu poti sa stergi cu buretele lucrurile acestea bune, realizate atunci. Si nu le pot sterge cu buretele, precum stergi o tabla, pentru ca aici a fost munca noastra si a parintilor nostri. Nu vreau sa fiu sentimental, dar nici nu pot nega acest adevar. El vorbeste despre faptul ca putem si in continuare, vorbeste despre talentul poporului nostru - si, sa stii, ca nu-s vorbe goale. 
Din aceasta cauza si eu cred ca problema condamnarii comunismului este una controversata si care starneste si va starni multe polemici si de acum inainte.

Condamnam crimele abjecte ale comunismului, abuzurile absurde si monstruoase de atunci, cultul personalitatii conducatorului, stalinismul, puterea imperiala a URSS si o facem cu toata taria!! Dar nu putem condamna ca fiind rau si abject lucrurile bune realizate in tara asta, pentru care noi am muncit de dimineata pana seara. Cum sa-ti condamni propria munca, munca parintilor tai, care a condus la dezvoltarea tarii, ca fiind ceva rau? Ca se putea mai bine, ca se putea mai inspirat, de acord!
Iata si o legatura cu trecutul care, cred eu, nu poate fi extirpata. 

Reminiscentele comunismului resimtite azi nu au de a face cu comnunismul de atunci, de dinainte de 1989. Pentru ca cei de acum nu doresc comunismul ci privilegii intr-o societate capitalista ce le da posibilitatea sa se bucure in voie de averile mari pe care le-au strans (cum?). Deci nici din punctul asta de vedere nu e vorba de o cramponare de trecut. Trebuie sa recunoastem ca a existat (si exista) o evolutie (a societatii) de la activistul de partid la omul de afaceri actual, de la securistul care apara regimul comunist la patronul de firma. Pe undeva nu e rau... Dar pe de alta parte trauma morala din societate este evidenta. Lenin spunea candva: "feriti-va de noua burghezie" si pe undeva avea dreptate pentru ca idealurile unei burghezii noi, nascute din comunism, nu mai sunt identice cu idealurile comuniste. Cred ca exista si o evolutie, ca sa zic asa, de la constiinta proletara la cea mic-burgheza, si, mai apoi, la cea burgheza. Lucrul nu mi se pare imposibil. Asa cum nu mi se pare imposibil ca forma sa fie proletara si fondul sa fie burghez, lucru care mi se pare chiar foarte eficient pentru a pacali electoratul.

Eu nu cred ca "omul de stanga" trebuie acuma privit ca un "dusman", asa cum erau priviti de catre comunisti "oamenii de dreapta" - dusmanii de clasa. Oameni de stanga au existat si exista si in Occident. Dar eu cred ca in momentul in care te definesti drept un intelectual marxist, ar trebui sa-ti faci mai intai un test de sinceritate cu tine insuti. Defapt in Europa, dupa parerea mea, au coexistat, cel putin de la al doilea razboi mondial incoace, dreapta si stanga (chiar o stanga marxista) foarte bine. O dreapta capitalista productiva, care a organizat bine economia si o stanga politica menita sa apere interesele celor multi, celor ce muncesc. Este nevoie, cred, si de asa ceva. Italia este un exemplu concludent, cred... Lucrul cel mai rau care i se poate intampla stangii politice este coruptia, dar mai ales coruptia ideologica. Dreapta politica nu are acest dezavantaj. Coruptia ideologica, pentru stanga politica, inseamna indepartarea de cei multi, adica de propriul lor electorat. 

Situatia in SUA este cu totul alta - pentru ca SUA este, dupa parerea mea, o tara totalmente burgheza. In sensul ca acolo s-a implinit in modul cel mai fericit sinteza hegeliana dintre stapan si sclav in omul burghez. Nu in Franta, prin Revolutia Franceza! In Franta nici nu se putea, dupa parerea mea. Pentru ca in Franta caracterul de stanga (asa, mai socialist) al societatii s-a manifestat din vremuri foarte, foarte vechi. Pe cand SUA a fost creata de burghezie (la inceput burghezia emigranta din Europa, oameni cu constiinta burgheza pentru ca pe vremea aceea nu a existat marxismul), care, pe un teren populat de triburi departe de civilizatie, si-a impus nestingherita valorile, modul de trai, principiile, puterea politica si economica, faurind un stat puternic. Exista in Sud si sclavie, dar gandeste-te cu cata hotarare, prin razboi, Nordul a impus in mod clar viata si valorile burgheze si acolo - fara drept de apel! Iata de ce situatia SUA este diferita fata de cea a Europei. Acolo nu au existat conflicte religioase asa cum au existat in Europa. Luteranismul, spre exemplu, care aparut ca o reactie la catolicism si care era indreptat impotriva luxului practicat de Vatican. Iata tot o atitudine cu un caracter - interpretat din punct de vedere politic -  mai stangist, ca sa zic asa, nu constientizat asa ca atare, ci intr-o faza, sa-i spunem asa, embrionara. 

Bine, ar fi multe de zis.. inchei deocamdata aici. Sper ca sa ti se para interesant ce am scris.

2 comentarii:

  1. Eu aş estima că timpul necesar schimbării cvasi-totale a unei mentalităţi publice este de aproximativ 30-40 de ani, asta în cazul în care noutatea este prelucrată propagandistic.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, este posibil.. Dar cred ca mai trebuie ceva. Schimbarea unei mentalitati nu se produce numai printr-o prelucrare mediatica. Dupa parerea mea este necesar sa se schimbe si realitati: cele economice, mai ales, cele sociale, cele politice. Cred ca mai este necesara si o imbunatarire a conditiilor de viata pentru ca oamenii sa priveasca cu incredere transformarile din societate. Numai o propaganda mediatica (fie ea si intensa) nu cred ca este de ajuns pentru ca sa se schimbe mentalitati.

    RăspundețiȘtergere