Loading...

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Mihai Eminescu

Odă (în Metru Antic)


Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.



Când deodata tu rasarisi în cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce...
Pân-în fund baui voluptatea mortii
Ne'nduratoare.



Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.



De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc în flacari...
Pot sa mai re'nviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?



Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar în sân, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!

2 comentarii:

  1. Da, preferata mea :). Dintre toate, aceasta m-a atins ca niciuna.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Ramona
    Atunci citeste si aici:
    http://motanulfilozof.wordpress.com/2011/01/15/sensul-vietii/

    RăspundețiȘtergere