Odă (în Metru Antic)
Nu credeam sa-nvat a muri vrodata;
Pururi tânar, înfasurat în manta-mi,
Ochii mei naltam visatori la steaua
Singuratatii.
Când deodata tu rasarisi în cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce...
Pân-în fund baui voluptatea mortii
Ne'nduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc în flacari...
Pot sa mai re'nviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar în sân, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!
"Burdujel, Burdujel..."
-
*Psst! Miclovan!*
Cheia este la ce vrea peneleu': vine cu Burduja fiindcă chiar-speră, ori
bagă în cursă un fel de *cîrstoi*, ca bizonu' penelé *să pric...
Acum o zi
Da, preferata mea :). Dintre toate, aceasta m-a atins ca niciuna.
RăspundețiȘtergere@Ramona
RăspundețiȘtergereAtunci citeste si aici:
http://motanulfilozof.wordpress.com/2011/01/15/sensul-vietii/