Proprietatea...Dialectica Stat-Privat

Mi-e teama ca am sa intru destul de brusc in acest subiect. Poate si pentru faptul ca aceasta problema este una legat nemijlocit de concret, de concretul cotidian, mai bine zis. Chestiunea aceasta a proprietatii constituie, cred, una din cele mai mari probleme ale tranzitiei romanesti spre economia de piata, si, probabil, nu numai la noi, ci in tot fostul bloc comunist. Pentru ca sa fixam ideile si sa stabilim punctul de plecare trebuie sa vedem definitiile catorva notiuni:

PROPRIETÁTE, proprietăți, s.f. 1. Stăpânire deplină asupra unui bun; (concr.) bun material stăpânit, mai ales pământ (agricol) sau imobil, în baza unui drept recunoscut. ♢ Proprietate literară (sau artistică) = drept de care se bucură un autor de a dispune după voie de operele sale literare sau artistice, putându-le edita, reproduce etc. 2. Trăsătură predominantă care caracterizează o ființă, un lucru, un fenomen etc. și care diferențiază o ființă de alta, un lucru de altul etc.; caracteristică, trăsătură, însușire. 3. Calitate a unui cuvânt, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau noțiunea exprimată. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriété, lat. proprietas, -atis.
Sursa: DEX '98 | 

PROPRIETÁR, -Ă, proprietari, -e, s.m. și f. Persoană care are drept de proprietate asupra unui bun; stăpân, posesor; spec. persoană care posedă un imobil (considerată în raport cu chiriașul ei). ♢ Mare proprietar = moșier, latifundiar. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriétaire, lat. proprietarius.
Sursa: DEX '98

STAT¹, state, s.n. 1. Teritoriul și populația asupra cărora își exercită autoritatea această organizație; țară. ♢ Loc. adj. De stat = a) care emană de la stat¹; b) care e condus și controlat de stat¹, care aparține statului¹; c) care angajează statul¹, care se referă la stat¹. ♦ Om (sau bărbat) de stat = persoană care are un rol important în conducerea treburilor țării. 2. (La pl., în evul mediu). Denumire a organelor reprezentative din anumite țări. 3. (Mil.; în sintagma) Stat major = organ de conducere a trupelor format din ofițeri, care funcționează pe lângă comandamentele marilor unități militare sau la nivelul întregii armate; sediul, localul acestui organ de conducere. – Din it. Stato, lat. status (cu unele sensuri după fr. état).
Sursa: DEX '98 |
(la acest sens al cuvantului stat ma refer, sens 1 mai ales)

PRIVÁT, -Ă, privați, -te, s.f. 1. Adj. (Livr.) Particular, individual. 2. S.f. (Pop.) Closet. – Din fr. privé, lat. privatus.
Sursa: DEX '98 |
(ma refer la sensul 1 al cuvantului privat)

Chestiunea mi se pare interesanta. Comunistii nu au avut niciodata - cel putin eu nu am inteles prea bine - o notiune foarte clara despre proprietate. In comunism proprietatea era "proprietate de stat", dar mai exista si un alt termen: " proprietatea intregului popor". Bine, exista si ceea ce se numea "proprietate personala", in aceasta categorie intrand, spre exemplu: automobilul proprietate personala, apartamentul proprietate personala, etc. Observam ca, in afara de ceea ce se numea proprietate personala - intuitiv intelege oricine: este automobilul meu, este apartamanetul meu, in sensul ca eu am acte de proprietate pentru acestea, care atesta ca eu sunt proprietar, ceea ce se numeste proprietate de stat sau proprietate a intregului popor, nu este prea clar. Cu alte cuvinte, daca zici proprietate de stat, atunci cine e proprietarul? Statul, desigur, dar sa ne uitam la definitia statului! Atunci ai fi putut sa spui ca, defapt, Guvernul era proprietarul, sau ministerul... Adica: proprietarul Intreprinderii de Confectii X din orasul Y era Guvernul Romaniei, sau Ministerul de resort...Comunistii nu au definit niciodata foarte clar ce inseamna propietate de stat, cine e proprietarul? Guvernele se mai puteau schimba si pe atunci (rotatia cadrelor), ministerul era o institutie publica, la fel ca si azi, ca sa zic asa... Pe de alta parte mult mai ambigua este formularea : "proprietate a intregului popor". Asta ce vroia sa insemne? Eu, sa presupunem, lucram la intreprinderea X, eu fac parte din poporul roman, deci eu sunt proprietar - caci e proprietatea intregului popor - cel putin asta e sigur. Dar nu numai eu sunt proprietar: proprietara e si tovarasa inginer sef, caci si dansa face parte din poporul roman, si tovarasul muncitor de la strung, ca tot roman e si face parte din poporul roman. Lucrurile se complica foarte tare daca ne gandim la romanii care plecasera (fugisera) in strainatate, care tot din poporul roman faceau parte, nu? Erau si ei proprietari?? Ei nu aveau calitatea aceasta de proprietari, deoarece erau in dizgratia regimului - adica al statului?! - dar, totusi, tot romani erau... si, oricum, faceau parte din poporul roman. 
Adevarul este urmatorul: comunistii au desproprietarit pe mai toata populatia tarii (poate mai putin pe oieri, pentru ca nu era un domeniu colectivizat) dar in rest totul era trecut in "proprietatea statului". Dar ciudat e urmatorul lucru: Nicolae Ceausescu, spre exemplu, sigur, fiind presedinte dictator se bucura de toate privilegiile, dar, totusi, nu puteai sa spui ca el e proprietarul Intreprinderii de Confectii X. Una este sa ai si sa te bucuri de toate privilegiile (posibile si imposibile) si alta este sa fi proprietar.Ai fi putut spune ca respectiva intreprindere este in proprietatea Ministerului de resort, sa admitem lucrul asta. Dar nu ministrul de resort era proprietar, el doar administra bunul intregului popor. Nici premierul nu era proprietar, desi, pe scara ierarhica, el conducea Guvernul si era, pe cale de consecinta, superiorul ministrului de resort. Te-ai fi gandit ca el trebuie sa fie proprietarul, dar nu putea sa fie el din moment ce nici dictatorul nu era, defapt, proprietarul. Era bunul poporului !! O notiune foarte nebuloasa, imprecisa, neclara....Stapanul deplin al bunului era, deci, intregul popor. Pe vremea colectivizarii comunistii i-au desproprietarit pe tarani pentru ca sa puna tot pamantul in comun. Era deci pamantul nostru. Numai ca badea Ion avea acte de proprietate care atestau ca acele 5 pogoane erau a le lui - pamantul lui. Cei care aveau pamant mult erau socotiti chiaburi si erau trimisi la Canal sau in Baragan, erau facuti de rusine in tot satul ca fiind "elemente negative". Dar eu stau si ma intreb: de ce? De ce, daca omul are acte de proprietate si poate dovedi ca a obtinut cinstit cele, sa spunem, 20 de hectare de pamant, daca a muncit cinstit si a castigat banii in mod cinstit, deci nu furand? Asta nu avea nicio importanta. Important era, in viziunea comunistilor, cate hectare avea. Acelea trebuiau sa fie luate si puse in comun iar detinatorul lor trebuia sa fie indepartat de societate, dus la Canal sau in lagarele comuniste pentru ca avea mult pamant. Comunistii au vrut sa distruga notiunea de proprietate, dar au reusit sa creeze dileme foarte mari. In comunism nu existau proprietari. Cu atat mai mult nu existau proprietari ai mijloacelor de productie. Existau, bineinteles, si exceptii. Foarte rare...
Revolutia de la 1989 a marcat un moment foarte important de cotitura: trecerea de la comunism la capitalism.
Capitalismul este diametral opus comunismului. In ceea ce priveste proprietatea, in capitalism aceasta trebuie sa fie a cuiva. Adica trebuie sa existe o persoana, persoane identificabila/e la modul concret drept proprietari ai acelui bun. In comunism, spre exemplu, eu nu puteam sa fiu proprietarul unei fabrici. Puteam, bineinteles, daca meritam, sa fiu directorul general, asta da, dar nu proprietar. In capitalism, daca ma duce mintea, pot sa fiu chiar proprietar al unei fabrici - adica sa stapanesc pe deplin - vezi definitia - acea fabrica. In Romania, la momentul 1989, nu existau proprietari - statul era proprietar, sau noi toti, ma rog.. In aceste conditii, pentru ca sa construiesti o societate capitalista, trebuiau sa apara proprietari. Chestiunea insa se pune acum din punct de vedere juridic. Am sa explic: daca eu, muncitor la strung, sunt proprietar pentru ca strungul este al intregului popor, deci si al meu, eu lucrand la acel strung, am oare dreptul ca sa-l iau la mine acasa? Daca da, de ce da si daca nu, de ce nu? Din aceasta proprietate a intregului popor -  asa cum ziceau comunistii - cat imi revenea, defapt mie? Caci un lucru e clar: sau sunt proprietar, si atunci trebuie sa-mi revina si mie ceva din aceasta proprietate, sau nu sunt proprietar si atunci nu trebuie sa-mi revina nimic. Daca, pe de alta parte, statul este proprietar, atunci, sigur, nu ma pot identifica cu statul - oricare ar fi aceasta organizatie numita stat - dar nu eu sunt statul! Daca eu as fi statul, atunci ar trebui sa am calitatea acelui rege care a zis: statul sunt eu! Dar, in mod sigur, eu nu sunt rege. Inseamna, in varianta asta, ca mie nu trebuie sa-mi revina nimic din aceasta vasta proprietate de stat, ci statului trebuie sa-i revina in totalitate aceasta proprietate. Numai ca in 1989, dupa Revolutie, si statul se schimbase. Trebuie sa fie asa pentru ca s-a schimbat puterea politica si regimul politic la noi in tara. Dar, din punctul meu de vedere lucrurile suna asa: ori e statul proprietar - asta echivaland cu a spune ca nu sunt eu proprietar -  si nefiind eu proprietar nu ma intereseaza de aceasta proprietate, ori e proprietatea intregului popor roman, si atunci lucrurile se schimba, pentru ca eu fac parte din poporul roman, si atunci e drept sa-mi revina si mie o parte din acesta proprietate, pentru ca sunt si eu proprietar. Pentru ca mi se pare foarte neclar ca proprietatea sa fie a intregului popor roman, iar eu, ca roman, sa nu fiu, defapt, proprietar. Am citit undeva, mai demult, nu-mi aduc aminte unde, dar era un ziar, ca atunci cand s-a pus problema trecerii intreprinderilor pe actiuni, Gorbaciov a fost incantat de idee, vazand in asta o socializare a acestor intreprinderi. Deci pe vremea comunismului Intreprinderea de Confectii X era proprietatea statului si a nimanui, oricum nu era proprietatea mea, sa presupunem asa. Da, dar dupa Revolutie a inceput constructia capitalismului si trebuiau sa apara proprietari identificabili la modul concret. Deci Intreprinderea de Confectii X trebuia sa treaca din proprietatea statului in proprietatea unui proprietar identificabil. De ce asa? Motivul e unul practic: la noi, in comunism, nimeni nu poate spune ca avea avere. Acest lucru s-a datorat caracterului de salariat pe care il avea individul. Taranii erau muncitori agricoli, deci tot salariati, ca sa zic asa... Cine castiga mai mult, deci peste salariu pe care il primea de la stat, era considerat ca a furat si era aspru pedepsit, pentru ca pedeapsa sa fie luare aminte pentru intreaga societate. Deci individul trebuia sa fie salariat si alta avere nu avea. In comunism, daca nu erai salariat, atunci, obligatoriu, erai si necinstit: de unde aveai bani? Cu foarte mici exceptii... iar exceptiile nu erau deloc bine privite. Deci individul, in comunism, nu putea sa castige mai mult decat salariul. Iar peste salariu foarte putin...( sa presupunem ca isi vindea automobilul, apartamentul.. ). Mai mult, am zis ca nu existau proprietari ai mijloacelor de productie in comunism. Atentie, eu nu spun ca in comunism oamenii au dus-o neaparat rau din punct de vedere material. Ei, dupa '89 lucrurile se schimba. Revolutia a prins o populatie fara avere - pur si simplu un proletariat care vroia schimbare. In conditiile construirii capitalismului, ce facem cu intreprinderea noastra de confectii...? Este clar ca trebuie sa se schimbe forma de proprietate - adica trebuie privatizata. Dar cine s-o ia? Aici e o chestiune in care ambele variante - proprietate de stat si (sau?) proprietate a intregului popor - pun probleme juridice extrem de complicate. Bine, aceasta proprietate ar fi putut fi vanduta unei persoane, firme din exterior, etc. Dar cum sa cumperi o proprietate de stat, cu atat mai mult o proprietate a intregului popor? Spun asta pentru ca aceasta cumparare, care insemna  transfer de proprietate, trebuia sa fie insotita de acte de proprietate care sa ateste ca trece in proprietate privata a cuiva. Sau, daca vreti, de la cine sa fie cumparata o proprietate de stat? Cine este, defapt, proprietarul acelei proprietati? Care stat? Cel care se schimbase sau noul stat? Dar noul stat, odata cu regimul, in '89 cum a preluat proprietatea vechiului stat, adica a acelui stat care s-a schimbat? Exista acte de vanzare-cumparare? Acte de proprietate? Atentie, vorbesc de stat, nu de tara!! Pe de alta parte, construind capitalismul, statul trebuia sa nu mai fie propretar. In varianta a doua - proprietate a intregului popor - e foarte neclar urmatorul lucru: cum se poate face instrainarea acestei proprietati - pe ce baze juridice? Ar fi trebuit intrebat intregul popor, in calitate de proprietar, daca vrea aceasta instrainare a proprietatii lui. La noi s-a inventat privatizarea pe 1 leu. Deci, cetateanul Icsulescu da un leu si preia intreprinderea. Cetateanul Icsulescu e roman, deci are ceva din aceasta proprietate a intregului popor, dar nu mi se pare corect ca sa-i revina toata intreprinderea de confectii in proprietatea lui, el cumparandu-o cu 1 leu. De ce lui si nu altcuiva? Pentru ca asa puteam sa punem 1 leu cu totii, toti cei care lucram la intreprindere si o cumparam noi toti, iar statului i-ar revenii oricum mai multi bani. Parca e mai logic asa, daca tot vorbeam de proprietate a intregului popor, cumparata de la stat. Pe de alta parte cum sa fie corect sa privatizezi pe 1 leu o intreprindere cand, daca s-ar fi evalauat financiar acea intreprindere, cu siguranta ar fi costat cu mult, mult mai mult? S-a creat Fondul Proprietatii de Stat (FPS) si Fondul Proprietatii Private (FPP), trebuiau sa apara si proprietarii, adica adevaratii proprietari, persoane identificabile la modul concret. Cred ca se poate spune ca Romania s-a caracterizat in ultimii 20 de ani prin datorii externe uriase si investitii straine slabe. Ca nu s-au  vrut a se veni investitii straine in tara e clar - vezi sloganul: "Noi nu ne vindem tara". Deci noi nu am vrut sa vindem tara. Acest "Noi nu ne vindem tara!!" a fost politica de stat a Romaniei pe vremea FSN - PDSR, asta e un lucru foarte clar!! Atunci, "daca nu ne vindem tara" cum sa poata fi transformate intreprinderile de stat (foste socialiste) in intreprinderi private (capitaliste)? Din moment ce am aratat ca individul, in Romania, inainte de 1989 nu avea avere, nu avea, deci, nici posibilitatile financiare sa cumpere el o intreprindere. La noi lucrurile au trenat destul de mult, pana la cuponiada cel putin, si dupa. Dar si dupa s-a creat la noi o situatie interesanta. A inceput sa coexiste sistemul de stat si sistemul privat. Este clar ca nevrand sa vina investitii straine masive in tara (dar e posibil si un dezinteres total din partea Vestului, nu exclud aceasta posibilitate. Sau, poate, chiar interesul acestuia de a distruge o posibila  concurenta. Spun Vest pentru ca ei erau, acum, in aceste conditii, singurii parteneri viabili, dupa caderea CAER) - vezi sloganul: "Noi nu ne vindem tara" si , defapt, nevrand sa se vanda nimic (daca nu prin vanzare atunci cum, stau si ma intreb? cum sa faci altfel transferul de proprietate?), intreprinderile au ramas de stat in continuare, doar ca, pe langa managementul deficitar, ele s-au confruntat si cu lipsa de bani a statului. Astfel capacitatea de administrare a statului a inceput, de la an la an, sa scada considerabil, lucru ce a condus la inchiderea multor intreprinderi si la o explozie a somajului - fenomen  pe care, in comunism, populatia nu l-a cunoscut, desi se vorbea si pe atunci de somaj mascat..... Exista si azi intreprinderi care sunt falimentare, dar care sunt de stat. Unele poate ca nu sunt falimentare. Acelasi lucru se poate spune, la ora actuala, si despre intreprinderile private. Insa coexista cele 2 sisteme, coabiteaza. Cu atat mai mult cu cat angajatii la stat sunt foarte multi.

Daca Hegel vorbea de dialectica stapan-sclav, cred ca se poate vorbi si de dialectica stat-privat, nu in sensul ca unul ar fi stapanul si celalalt ar fi sclavul, nu asa!  Insa asa cum stapanul devine liber de si fata de natura, natura slujind stapanului fara ca acesta sa slujeasca naturii, asa cum face sclavul, tot asa si statul devine liber de si fata de responsabilitatea economica fata de intreprinderi - vezi notiunea de stat minimal, faptul ca statul nu trebuie sa intervina in economie - firmele private slujind statului prin plata impozitelor. Nu ma refer aici la cat trebuie sa fie aceste impozite, gradul de impozitare, daca impozitele sunt mari si mici, ci vorbesc in general. Problema care se pune este daca si cum firmele private isi accepta conditia propriei lor existente: statul nu da niciodata faliment, zice o butada. Este clar ca in cazul unui stat minimal n-ar trebui sa inceapa o lupta apriga intre privat si stat. Chestiunea este insa alta: privatul cere ajutor statului, desi nu mai e treaba statului ca sa dea ajutor. Nu inseamna ca si primeste. Insa in ultima perioada - nu acuma - au fost facute angajari cu duiumul la stat si pe salarii bune - statul a stat in tihna, ca un adevarat stapan. La noi este mult pana cand puterea privatului si constentizarea acestei puteri va prevala. In SUA, spre exemplu, este clar ca prevaleaza aceasta putere a privatului. Insusi statul are baze economice private, fara exceptii. El este exponentul puterii economice private. Adica nu o putere economica a statului, ca in comunism - vezi ideea de proprietate de stat. Este de remarcat chiar, in aceasta criza economica, in SUA statul este slujitorul firmelor private - vezi injectia de vreo 700 miliarde de dolari pe care a facut-o statul din Rezervele Federale in economia americana, care este in covarsitoarea ei majoritate privata. Dar nu in sensul ca statul sa prevaleze, adica economia de stat, ci tot cea privata; si oricum cea privata prevaleaza deoarece acolo statul nu este proprietarul mijloacelor de productie. Deci aceasta contradictie stat-privat nu se rezolva, pana la urma, prin privatizarea statului, ci prin punerea statului pe baze economice private, statul avand libertatea de a fi exponent al puterii economice private, iar privatul avand libertatea de actiona, stiind ca statul ii reprezinta interesele.