"Timpul nostru prins in ganduri..."

Celebra si deosebit de interesanta remarca lui Hegel in prefata la Principiile filosofiei dreptului sau elemente de drept natural si de stiinta a statului:

""Aici Rhodos, aici sa vii."
A concepe ceea ce este, este sarcina filosofiei; caci ceea ce este, este ratiunea. In ce priveste individul, fiecare este desigur un fiu al timpului sau, asa este si filosofia, timpul sau prins in ganduri. Este tot atat de nebunesc a-si inchipui ca o filosofie trece dincolo de lumea contemporana ei, ca si a crede ca un individ depaseste timpul sau, ca el sare dincolo de Rhodos. Daca teoria sa depaseste de fapt aceste limite, daca el isi construieste o lume asa cum ea trebuie sa fie, atunci aceasta lume exista desigur, dar numai in parerea sa - un element slab in care se poate imagina orice.
Cu putine modificari, acea formula ar putea suna astfel:
Aici este trandafirul, danseaza aici.
Ceea ce sta intre ratiunea ca spirit constient de sine si ratiunea ca fiind realitate data, ceea ce separa acea ratiune de aceasta, si o impiedica sa-si gaseasca in ea satisfactie, este lantul unei abstractii de care ea nu s-a eliberat, transformand-o in concept. A recunoaste ratiunea ca fiind trandafirul in crucea prezentului, si astfel a ne bucura de prezent, privirea aceasta rationala este impacarea cu realitatea, pe care filosofia o procura acelora care au simtit necesitatea interioara de a concepe si, in ceea ce este substantial, de a pastra, deopotriva, libertatea subiectiva, iar cu libertatea subiectiva, de a nu se afla in ceva particular si contingent, ci in ceea ce este in si pentru sine."

 Cum am reusit noi, cei din contemporaneitate, sa "prindem timpul nostru in ganduri"...? Am reusit oare, am reusit bine? Ma tot gandeam la aceste lucruri...