Loading...

joi, 28 ianuarie 2010

Care este rostul muncii?

Bibliotecarul mi-a adresat aceasta intrebare si am sa incerc sa raspund aici, dat fiind faptul ca raspunsul meu va fi mai amplu.
 
Da, iata o intrebare dificila: care este rostul muncii?
Cred ca rostul muncii consta in satisfacerea nevoilor materiale si spirituale ale omului (deci cele ale lui, personale, si cele ale societatii)sau, spus mai cuprinzator, ale nevoilor sale existentiale. Eu nu m-am referit aici la cum munceste el (daca face o munca din pasiune, spre exemplu)sau daca e sau nu multumit de munca depusa ci la rost, scopul muncii. Cand am spus "nevoile materiale si spirituale" acestea trebuie privite intr-un sens mai larg. A muncii nu inseamna numai a sapa un sant, a lucra campul, a fabrica un televizor, ci poate sa insemne si a scrie o poezie, a compune o simfonie, a picta un tablou, etc. Si in arta se munceste - aici putem vorbi de nevoile spirituale ale omului. Tot in aceste nevoi spirituale se incadreaza si serviciul religios - un preot care slujeste intr-o biserica. Adaug ca si un filozof munceste, deoarece gandeste, isi pune probleme iar acest aspect este deosebit de important. Viata nu inseamna doar sa fabrici suruburi. Omul simte nevoia sa-si puna unele probleme, sa mediteze asupra lor si asa a fost din cele mai vechi timpuri. O societate armonioasa are nevoie si de filozofi. Cred ca se poate spune ca si un sahist munceste, incadrand aceasta munca tot in nevoile spirituale ale omului, chiar daca unii sahisti - cei mai buni - castiga bine din aceasta activitate. Consider, de asemenea, ca obtinerea de bani, capital, bogatie fara munca pagubeste, mai devreme sau mai tarziu, societatea, intr-o masura mai mare sau mai mica. Trebuie sa intervin din nou si sa fac observatia ca nu ma refer la jocuri de tip loto, care sunt legale si au un statut, ca sa zic asa, reglementat legal.  Cu aceasta precizare ma voi referi si la un alt aspect important al muncii - aspectul moral. Daca nu ma insel, Schiller lega strans munca de moralitatea omului afirmand ca numai omul care munceste poate fi moral. Cred ca are dreptate. Daca nu muncesti si stai asa.. fara sa faci nimic te apuca uratul pana la urma. Adevarul este ca intr-o societate (umana) unde nu prea e de lucru, in care nevoile omului, cele de care vorbeam mai sus, nu sunt satisfacute, apar tot felul de fenomene negative: talharii, furturi, betii, violente, ucideri. In asemenea conditii omul se salbaticeste si poate deveni un animal feroce. Doamne fereste de asa ceva! In general vorbind, acolo unde cam lipseste munca, si marea majoritatea a oamenilor sunt saraci, daca nu chiar toti. In schimb acolo unde se munceste, acolo vezi si prosperitate in societate. Nu m-am referit aici la cauze ci doar la efecte. Nu am pus, spre ex, problema de ce unele societati umane sunt sarace si nici nu m-am referit la gradul de satisfactie al oamenilor dintr-o astfel de societate. Poate ca intr-un trib din Africa sau America de Sud, dau un alt exemplu, oamenii de acolo sunt chiar satisfacuti de felul in care traiesc... Nu stiu.. Dar din efecte ne putem da seama ca una din cauze este absenta muncii caci dezvoltarea materiala a societatii umane prin munca s-a realizat. Pentru ca omul sa beneficieze de internet s-a depus o munca de generatii pentru ca, in final, sa avem acest accesoriu: internetul, care, iata, din ce in ce mai mult, face parte din viata noastra. Nu sunt de acord cu cei care spun: "daca nu muncesc din pasiune sau din placere, atunci munca nu are sens". Si mie imi place sa imbin utilul cu placutul, dar totusi... Totusi sa nu confundam munca cu placerea. Nu e acelasi lucru, chiar daca iti poate face placere sa faci o anumita munca. Poti s-o faci chiar din pasiune, asa e, dar nu e acelasi lucru munca cu placerea. Daca merg la un club sa ma distrez si am langa mine si o pisicuta ispititoare, asta inseamna placere, dar formatia care canta, cei care se ocupa de sonorizare, ca eu sa ma simt bine, chelnerita care ne aduce cate un martini, aceia muncesc. A spune: "daca nu muncesc din pasiune sau din placere, atunci munca nu are sens" e cam tot una cu a spune:"numai cand muncesc cu pasiune si cu placere munca are sens" si atunci eu stau si ma intreb: cand le face, atunci, placere sa munceasca, care munca ar trebui sa-i satisfaca? Poate ca niciuna, nu? Si daca i-ai intreba ce le-ar face placere ai constata cu stupoare ca nu le face mai nimic placere ca sa munceasca. Biete creaturi... De asemenea nu sunt de acord cu cei care spun ca: "munca e pentru tractoare". Munca este pentru oameni si omul care nu munceste se degradeaza moral si psihic. Pentru ca sa ai tractoare trebuie sa depui o munca sa le fabrici, nu? Sau sa ai bani sa le cumperi. Nu cred ca banii cresc in copaci, in loc de frunze... Ca omul se foloseste de tot felul de accesorii, asta e altceva. Si cand te gandesti ca astfel de fraze nu sunt rostite de oameni bogati, care, se presupune, avand averi mari, isi pot si permite sa stea si sa selecteze munca in functie de pasiunile lor... Dimpotriva. Pot sa inteleg insa si sa fiu de acord ca un om poate cauta o munca ce i se potriveste sau care sa-i placa sau sa-l pasioneze. Foarte bine! Dar asta e altceva. Sper sa fiu bine inteles...  Iarasi fac o remarca: nu m-am referit aici la procesul de instruire profesionala ci doar la munca intr-un mod, poate, mai general. Nici nu am facut teoria conditiilor de munca si a relatiilor interumane in cadrul procesului muncii, incercand sa ma refer strict la subiect. Cam atat... sper sa te multumeasca raspunsul meu...Astept un raspuns de la tine.

5 comentarii:

  1. Există deci un obiectiv, anume "satisfacerea nevoilor materiale si spirituale ale omului".
    Dar care sunt aceste nevoi, pentru că ele nu-şi definesc o valoare constantă.

    Dacă nu am nimic, o coajă de pâine şi o cană de apă pot fi un obiectiv. Dacă am o cană de apă şi o coajă de pâine, obiectivul ar putea fi o farfurie plină de cartofi prăjiţi. Apoi poate mi-aş dori o casă, o femeie, televizor cu plasmă, încă o casă de vacanţă, un loc în politica mare, locul primului om în stat...

    Nu există om mulţumit cu ce are, avariţia este o noţiune infinită, nu se poate consuma prin avut. Întotdeauna din ce ai, din aia ai avea mai mult.

    Şi atunci se pot satisface vreodată nevoile materiale şi spirituale ale omului? Există un hotar dincolo de care omul spune îndeajuns, nu mai vreau nimic?

    Poate că omul munceşte întreaga viaţă în speranţa că-şi va satisface nevoile spirituale şi materiale, dar de fapt, din start, este evident că aceste nevoi complet nu v-ar fi satisfăcute niciodată, pentru că ele evoluează pe măsură ce sunt satisfăcute. Atunci, la ce bună dorinţa, la ce bună munca? Ce diferenţă este, din acest punct de vedere, între un boschetar şi cineva cu 4 miliarde de euro?

    Spuneam cuiva că este absurd să funcţionezi între 20 şi 70 de ani ca să-ţi clădeşti o carieră, "să ajungi cineva", pentru ca la 70 de ani, cariera să-ţi fie împlinită prin ieşirea la pensie. Este total lipsit de logică.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu cred ca omul, prin insasi natura sa, isi doreste mai mult. Intr-un film de Tarkovsky un personaj, recitand o poezie, spunea la finele fiecarei strofe: "dar nu-i de ajuns...". Asa si trebuie sa fie probabil, deoarece, in caz contrar, n-am mai avea aspiratii, idealuri... Cred ca asa e omul cladit...Nu stiu... E doar o ipoteza. Insa nu cred ca trebuie sa fim pesimisti. Asa.. am putea sa ne intrebam asupra rostului existentei noastre pe pamant. Insa, dupa mine, pentru ca sa ne putem rezolva necesitatile existentiale din punct de vedere practic (si corect) trebuie sa muncim. Progresul societatii nu ar fi posibil fara munca. Ca necesitatile noastre evolueaza, sunt de acord. Dar ca sa ni le putem satisface trebuie sa muncim. Casele de vacanta trebuie construite, cartofii prajiti trebuie preparati. Avaritia este cu totul altceva, tine de felul omului, de caracter... Si in felul acesta se pot satisface aceste nevoi. Poate ca nu complet, probabil niciodata, insa, totusi, macar o parte din ele si sa fi multumit. Ca sa adopti atitudinea ascetica a pustnicului trebuie sa fi satisfacut spiritual. Dar chiar si in acest caz, vezi Patericul, Vietile Sfintilor, un pustnic nu sta, totusi, toata ziua fara sa faca nimic. Cum spune intr-un Pateric, te ia uratul, cazi intr-o mare lehamite si ganduri negre pentru ca nu faci nimic. Acolo exista descrisa o scena cand Ingerul Domnului i-a aratat lui Antonie ce sa faca. Deci Antonie, care era pustinc si traia in pustie, a vazut un barbat aidoma lui care impletea funie si Ingerul i-a spus ca asa trebuie sa faca si el. Deci remediul a fost tot munca, chiar si in pustie, in conditiile in care cineva duce o viata ascetica, saracacioasa si foarte izolata de lume (vezi Patericul sau apoftemele Parintilor nostrii din pustia Egiptului - Editura Invierea - Arhiepiscopia Timisoarei. Timisoara 2002). Ca trebuie sa fi satisfacut spiritual vezi tot in aceasta carte si am sa dau un citat: " De nu-si va spune intru inima sa omul: eu singur si Dumnezeu suntem pe lume nu va avea odihna" - Avva Alonie. Bineinteles, putem lua citatul la modul general: valabil oricand si pentru orice om. De aici rezulta ca fara munca, fara sa faci ceva, chiar si ducand o viata ascetica, in pustiu, saracacioasa si considerand ca toate cele materiale (bani, avere, haine frunoase, cariera, etc) sunt niste gunoaie, totusi fara munca omul nu se poate mantui. Se observa ca, iata, nevoia sa cea mai profunda nu poate fi satisfacuta fara ca el sa munceasca.

    RăspundețiȘtergere
  3. Şi vremea a trecut, de parcă nu ar fi fost...
    Pe zăgaz e cald, dar asta nu-i de-ajuns!

    Tot ce se putea împlini, ca şi frunzele,
    În palme-mi cădea, dar asta nu-i de-ajuns!

    Nici răul, nici binele în zadar nu s-a scurs,
    Şi au ars luminos, dar asta nu-i de-ajuns!

    Viaţa mă ocrotea, proteja, mă salva,
    Aveam chiar şi noroc, dar asta nu-i de-ajuns!

    Frunzele ardeau pe cer, ramurile nu s-au rupt,
    Ziua e clară ca un geam, dar asta nu-i de-ajuns!

    RăspundețiȘtergere
  4. Aveţi dreptate, trebuie să muncim... dar scopul vieţii nu este munca. Atunci când munca devine un mijloc de a atinge imposibilul, se vede clar că nu mai există o justificare. Cineva care strânge o avere de 100 de milioane de euro, de ce merge mai departe în scopul de a câştiga 200 de milioane, un miliard, 10 miliarde... ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Bineinteles! Dar nu am afirmat ca scopul vietii ar fi munca. :)

    RăspundețiȘtergere