Powered By Blogger

vineri, 29 ianuarie 2010

Un lucru care ma doare. Despre Basarabia

Citeam mai multe bloguri, mai postam cate un comentariu, am avut o discutie pe teme filozofice despre munca si deodata am vazut niste comentarii care.. m-au intristat, chiar m-au socat. Cei care comentau, legat de situatia economica a tarii, reprosau Presedintelui Basescu ca ajuta financiar Republica Moldova acum, cand noi suntem intr-o situatie de criza economica si nu avem bani pentru noi macar, dand de inteles ca din cauza asta suntem, defapt, noi in aceasta criza. Eu nu consider lipsita de logica aceasta critica si sunt un om care crede ca orice critica este binevenita. Pe mine ma sperie insa atitudinea acestor oameni. Sincer si direct: aceasta atitudine nu-mi place si nu pot sa fiu de acord cu ea. Eu nu sunt un nationalist si nu am fost educat intr-un spirit nationalist sau ultanationalist, cum ar putea crede unii. Insa tin la tara mea. Sunt un om care, cat de greu mi-ar fi aici din punct de vedere financiar si nu numai, tin la aceasta tara si la acest popor. Noi, ca romani, indiferent de culoarea noastra politica, ar trebui sa salutam acest gest al Presedintelui Basescu. De ce? Pentru ca trebuie sa nu uitam ca Basarabia este a Romaniei! Basarabia este a noastra si acolo traiesc romani! Atasamentul nostru fata de Basarabia trebuie sa fie permanent si trebuie dovedit in momente grele. In felul acesta ne exprimam solidaritatea cu ei, romanii de dincolo de Prut. Eu, ca roman, nu voi accepta niciodata ca Basarabia sa fie a unor puteri straine. Pentru mine Basarabia este parte integranta a Romaniei si suntem acelasi popor. Este absolut rusinos pentru un roman sa se gandeasca la Republica Moldova ca la o tara straina si ca asa trebuie sa fie. Este inadmisibil acest lucru. Nu pot sa cred, nu vreau sa cred ca noi, romanii, am decazut asa de mult! Patriotismul trebuie dovedit in momente grele. Sa nu fim patrioti doar atunci cand ne merge bine si doar cu vorba. Este rusinos daca facem asa.
Eu stau si privesc cu stupefactie cum ideea de patriotism, la noi, a cazut in ultimii 20 de ani in derizoriu. Cred ca este o carenta grava si a invatamantului nostru. Eu inteleg ca aceasta idee de patriotism a fost schimonosita de Ceausescu, care se considera "pecusor" al lui Mihai Viteazu si Stefan cel Mare, dar in fapt vroia sa impuna cat mai brutal cultul personalitatii sale in societatea romaneasca. Dar de aici si pana la aparitia unui manual de istorie care sa puna in prim plan pe Esca si Tatulici, trecand cu vederea marile figuri istorice ale neamului romanesc este, totusi, cale lunga. Noi am cazut din lac in put. Ne dam cu stangu-n dreptu' si facem lucru asta cu talent. Trebuie sa stim cu totii ca pentru ca noi, astazi, sa fim stat national, unitar, indepedent si indivizibil a curs sangele stramosilor nostrii, care si-au dat viata pentru aceasta tara. Stau si ma intreb daca noi suntem in stare de asa ceva. Daca Ceausescu a schimonosit istoria (vezi cum il "idolatriza" pe Mihai Viteazu si a daramat Manastirea Mihai Voda, ctitorie a marelui domnitor), cel putin noi, acum, sa nu o schimonosim mai rau sau, si mai rau, sa uitam istoria noastra, bagatelizand-o. Sa nu facem asa! Nu este bine daca facem asa. Raptul teritorial de la 1812, cand Basarabia a fost anexata la Imperiul Tarist este o rana deschisa care doare foarte tare si acum. Eminescu spunea undeva ca rusii sunt mai periculosi decat turcii datorita tendintei lor de expansiune desantata bazata - idee de chelner smecher, adaug eu - pe panslavism. Ideea lor de a avea Basarabia vine de la Petru cel Mare care urmarea controlul strategic al gurii de varsare a Dunarii in Marea Neagra, si din aceasta cauza rusii au ravnit totdeauna acest pamant romanesc, fara sa le pese de romani. Dupa cel de-al doilea razboi mondial (eu aceste cuvinte le scriu cu litere mici)puterea sovietica s-a purtat absolut oribil cu romanii din Basarabia. Pentru ca sa elimine elementul romanesc din acest teritoriu, i-au luat pe romani si i-au deportat in Siberia, aducand, in schimb, rusi in locul lor. Mai mult, ca nu cumva toata Basarabia sa revina candva Romaniei, au creat Republica Moldova, care nu are acces la Dunare (vezi teoria lui Petru cel Mare) si nici nordul Basarabiei. Sovieticii au creat state artificiale pe teritoriul URSS, lucru care a condus, in zilele noastre, la tot felul de conflicte - vezi si conflictul dintre Republica Moldova si Transnistria, care Transnistrie ar fi, defapt, incorporata in Republica Moldova, doar ca s-a proclamat independenta sub blagoslovenia Kremlinului. Trebuie amintit cat au indurat cetatenii din Basarabia, refugiati din cauza celui de-al doilea raboi mondial, aici in Romania, sub comunisti. Putina lume stie ca erau "invitati" la ambasada sovietica pentru "repatriere" iar daca s-ar fi dus acolo, atunci Siberia ii pastea. Frica era foarte mare, din cauza comunistilor romani subordonati lui Stalin, ca ar fi putut sa fie prinsi si dusi dincolo, si de acolo deportati in lagarele de munca fortata in regim de exterminare din URSS. Aceste orori ale istoriei nu se uita! Sa dea Dumnezeu ca ele sa nu se repete! Iata de ce Basarabia este pentru noi un lucru Sfant! Nu ne jucam cand zicem Basarabia, nu luam in derizoriu Basarabia! Iar suferintele si sangele romanilor basarabeni intotdeauna le vom avea in memorie! Si iata de ce acum, in momente grele, este de datoria noastra sa ajutam Basarabia! Cine sa-i ajute, rusii? Rusii cred ca ar vrea ca romanii sa dispara de acolo, sa se rusifice. Nu-i asa? Atunci cum se poate explica atitudinea brutal antiromaneasca a fostului presedinte, Voronin, om vandut Moscovei? Cum se explica atunci acea idee nastrusnica cu asa zisa "limba moldoveneasca", cu obligarea fortata, cred ca nu ma repet daca spun asa, de a se invata limba rusa in scoli, si acea fobie irationala fata de Romania? Cum se explica atunci ca acest Voronin vedea in Romania un dusman iar in Rusia un bun prieten? Se explica, pentru ca interesul Rusiei este de a tine sub cizma - vezi armata a 14-a din Transnistria - acest teritoriu. De ce nu s-a retras armata a 14-a de acolo, cand de mult trebuia sa se retraga? Pai tocmai pentru ca romanii din Republica Moldova sa stie ca nu pot face nimic, ca de nu vine "Big Brother" sa-i mai altoiasca cu un razboi civil, sa-i aduca la ordine si sa le reaminteasca ce sunt defapt: rusi, nu romani. Iata de ce sta armata a 14-a rusa acolo in Transnistria.
Fratilor trebuie sa iubim Basarabia! Este a noastra, este tara noastra pe care trebuie sa o iubim! Si este de datoria noastra sa-i ajutam!

5 comentarii:

  1. De curiozitate.... ce culoare ai?
    Nu cred ca esti portocaliu.... dar mai bine ma asigur. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Teodora, mi se pare ca ti-am mai zis, eu sunt de centru, ca sa zic asa. Nu am nicio culoare. Asta nu inseamna ca nu-mi plac trandafirii si sa mananc portocale. Ba chiar si mere :D. Chiar, tie ce fructe iti plac? Eu ma gandeam sa-ti fac drept cadou un buchet de ghiocei, ca o sa vina primavara :).

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi plac trandafirii, iasomia si liliacul :)
    Si ghioceii sunt draguti.
    Daca nu esti portocaliu atunci este ok.
    Cu liberalii ma inteleg bine.
    O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt la asentiment tau ! Republica MOLDOVA e a noastra si acolo stam tot noi,romanii ! :)! Si "In toate modurile posibile ,FAMILIA -neamul nostru roman - e legatura noastra cu trecutul si podul nostru spre viitor." Alex HALEY

    RăspundețiȘtergere