Martin Heidegger...

O foarte interesanta reflectie a lui Heidegger in celebra sa Scrisoare despre "umanism", catre Jean Beaufret, Paris. Iata ce spune, printre altele:

"Aceasta apropiere a fiintei, care ca atare este "deschisul" (das Da) Desein-ului, este gandita, pornind de la Sein und Zeit, in conferinta despre elegia Heimkunft / "Intoarcerea in patrie" / a lui Hölderlin (1943), este sesizata ca fiind mai apasat spusa in cantecul poetului si, pornind de la cunoasterea uitarii fiintei, este numita "patrie". Acest cuvant este gandit aici intr-un sens esential, defel patriotic sau nationalist, ci din punctul de vedere al Istoriei fiintei. Esenta patriei este insa in acelasi timp numita in intentia de a gandi, pornind de la esenta Istoriei fiintei, faptul ca omul modern este lipsit de patrie. In timpul din urma, Nietzsche e cel care a facut experienta acestei lipse de patrie. El nu a fost capabil, situat in interiorul metafizicii, sa gaseasca alta solutie decat rasturnarea metafizicii. Aceasta insa este expresia absoluta a absentei solutiei. In schimb, Hölderlin, cand canta "intoarcerea in patrie", o face cu gandul la "compatriotii" sai, cu grija ca ei sa gaseasca drumul spre propria lor esenta. Pe aceasta el nu o cauta defel intr-un egoism al poporului sau. Dimpotriva, el o vede pornind de la apartenenta la destinul Occidentului. Iar Occidentul, la randul lui, nu este gandit nici regional, ca Apus spre deosebire de Rasarit, nici ca Europa pur si simplu, ci din punctul de vedere al Istoriei lumii, pornind de la apropierea de origine. Noi abia am inceput sa gandim relatiile misterioase cu Estul, exprimate in poezia lui Hölderlin (v. Der Ister / "Istrul" / Die Wanderung / "Peregrinarea" /, strofa a III-a si urm.) "Ceea ce este german" nu este spus lumii cu gandul ca ea si-ar regasi vigoarea in esenta germana, ci este spus germanilor cu gandul ca ei, avand un destin comun cu alte popoare, sa devina, laolalta cu ele, partasi la Istoria lumii (v. in legatura cu poezia lui Hölderlin Andenken / "Aducere aminte" /. Tübinger Gedenkschrift 1943, p. 322). Patria acestei locuiri ce tine de Istorie este apropierea de fiinta.

Doar in aceasta apropiere se hotaraste daca si cum anume zeul sau zeii se refuza si ramane noapte, daca si cum anume mijeste ziua sacrului, daca si cum anume in acest rasarit al sacrului zeul si zeii pot incepe sa apara iar. Dar sacrul - care nu este decat spatiul esentei divinitatii, care la randul ei nu ofera decat dimensiunea pentru zei si zeu - apare in toata stralucirea abia atunci cand fiinta insasi, din vreme si printr-o lunga pregatire s-a luminat si a fost cunoscuta in adevarul sau. Numai astfel incepe, pornind de la fiinta, depasirea acestei lipse de patrie in care ratacesc nu numai oamenii, ci insasi esenta omului."